Limba

      Limba turcă are următoarele însușiri:

• este aglutinantă, folosește sufixe specifice într-o ordine bine definită

• are armonie vocalică: vocala din sufix se potrivește cu vocala ultimei silabe din rădăcină:ev-de (în casă), ada-da (pe insulă), okul-da (în școală)

• atributul precede substantivul: güzel çiçek (floare frumoasă)

• nu există gen gramatical

• ca și în maghiară semnul pentru plural lipsește în cazul în care se folosește un numeral sau un adverb de cantitate: iki kitap (două cărți), kitaplar (cărți) ,kaç kitap var? (câte cărți sunt?)

• nu prea suportă aglomerarea de vocale

• verbul se află la sfârșitul propoziției: Ali Burcu'yu çok seviyor (Ali o iubește foarte mult pe Burcu [burdju])

   Ca și celelalte limbi turcice, limba turcă prezintă însușiri de bază asemănătoare sau identice cu ale limbilor uralice (între care finlandeza, estona și maghiara). Ordinea sufixelor și armonia vocalică prezintă asemănări cu aceleași fenomene din limbile finice (de exemplu finlandeza) și ugrice (de exemplu maghiara).